Poliș sau recondiționare faruri?

Poliș sau recondiționare faruri?

polish sau reconditionare faruri

Începem acest articol prin a specifica faptul că atât farurile, cât și întregul autoturism se întrețin, nu se repară.

Dacă totuși, farurile tale sunt mătuite, ar fi bine să optezi pentru recondiționarea lor, nu pentru polishare.

Cu siguranță ai văzut peste tot anunțuri de “poliș faruri”. Mai precis, dacă ai farurile mătuite sau ușor zgâriate de la pietriș, praf sau alte cele, te duci la niște băieți, care îți poliseaza farurile și în 30 minute sunt “ca noi”. Dacă ai noroc. Realitatea, însă, este puțin diferită.

În primul rând, sunt șanse foarte mari să nimerești la cineva care nu prea are habar ce face. De obicei, dacă ai ajuns acolo urmărind o pancartă pe care scrie Polis faruri (pe unele pancarte mai apare și cuvântul profesional), ai șanse de 90% să fi făcut o alegere… hai să-i spunem “nepotrivită”.

De dragul povestirii, excludem cu totul această posibilitate. DACĂ ai noroc și dai de cineva puțin mai pregătit, e posibil că farurile autoturismului tău să arate bine… în jur de 4 luni, după care își vor pierde iar transparența

 

De ce?

Autoturismele au de suferit destul de mult din cauza factorilor de mediu și nu numai: Praful din aer, calcarul din apă, razele UV, temperatura ridicată exercitată asupra farului, variațiile de temperatură între vară și iarnă, spălarea incorectă, ștergerea incorectă, toate își lasă amprenta asupra autoturismului tău.

Farurile acestuia, deși nu sunt în topul celor mai suferinde piese de pe mașină, sunt printre elementele pe care se vede cel mai repede.

Așadar, dacă le-ai lăsat fără un strat de protecție de-a lungul timpului, nu trebuie să te mire când încep să-și piardă din transparență.
Atunci când farurile își pierd din transparență, adică se matuiesc, ai la dispoziție două variante:

polish faruri ploiesti

 

Cumpărarea unor faruri noi sau recondiționarea celor de pe mașină. De departe, cea mai avantajoasă și accesibilă metodă este recondiționarea farurilor; atâta timp cât nu vorbim de faruri stricate, sparte sau rupte, ci doar de lipsa vizibilității, prin pierderea transparenței.

Recondiționarea acestora durează în jur de 2-3 ore, în funcție de starea și dimensiunea lor. După recondiționare, poți pleca imediat cu mașina, fără nici o restricție în utilizare.

Ceea ce trebuie să știi, este că odată recondiționate, acestea trebuie întreținute periodic. Dacă la tine nu e cazul recondiționării, nu înseamnă că nu trebuie întreținute. O întreținere adecvată a farurilor și a mașinii, le va menține într-o stare bună, o perioadă mai lungă!

Programează o evaluare! Vom sta de vorba și vei afla de ce contează întreținerea CORECTĂ a mașinii. Multă lume trăiește cu impresia că își îngrijește mașină, dar de fapt îi face mai mult rău cu fiecare atingere.